„Ziua Apelor Minerale” și Festivalul ,,Folclorul și Prietenia România-Ucraina”

Primăria stațiunii Slănic-Moldova, în colaborare cu Asociația ,,Prietenii Slănicului”, a organizat în perioada 28 – 30 iunie primele ediții ale manifestărilor „Ziua Apelor Minerale” și Festivalul ,,Folclorul și Prietenia România-Ucraina”. În program au fost cuprinse manifestări cu caracter științific și spectacole folclorice susținute de ansambluri artistice din Ucraina, dar și un simpozion dedicat istoriei și importanței izvoarelor de apă minerală din stațiunea băcăuană.

Invitații primarului Gheorghe Baciu la acest eveniment au fost Excelența Sa Emil Rapcea, consulul general al României la Odessa, consilierul ministrului de Externe al Ucrainei, Constantin Riepșevski, și Eugen Lievtchi, ministrul consilier al Ambasadei Ucrainei la București, precum și primarul orașului stațiune Târgu Ocna, Ștefan Șilochi. Schimburile culturale și turistice cu Ucraina pot deschide noi oportunități de dezvoltare a stațiunii Slănic Moldova.

Prima ediție „Ziua Apelor Minerale” s-a materializat sub forma simpozionului cu tema „Istoria apelor minerale din Slănic Moldova”. Prima ediție „Ziua Apelor Minerale” s-a materializat sub forma simpozionului cu tema „Istoria apelor minerale din Slănic Moldova”.
În fața audienței formată din locuitori ai orașului Slănic Moldova, a consilierilor locali, dar și a unor reprezentanți ai orașelor Bacău, Dărmănești și Târgu Ocna, au susținut interesante și documentate prelegeri și prezentări prof. univ. dr. Mircea Ilinca („Slănic Moldova în presa vremii”), geologul Gheorghe Lupescu („Apele minerale din Slănic Moldova”) și Romulus Dan Busnea („Stațiunea Slănic Moldova în perioada interbelică. Vilegiatură în stațiunea de la poalele Nemirei”). De asemenea, au mai vorbit Corneliu Stoica („Scurtă incursiune în istoria stațiunii balneoclimatice Slănic Moldova”), drd. Lavinia Misăilă („Aplicarea tehnologiei informaționale în studiul apelor minerale din Slănic Moldova”), Iulia Anton („Influența litologiei acviferelor asupra apelor minerale din Slănic Moldova”) și George Găman.

„Dorim să facem, în Slănic Moldova, a spus primarul Gheorghe Baciu, și un muzeu al apelor minerale, inițiativă deja aprobată în forma ei conceptuală, împreună cu centrul de informare turistică. Muzeul va funcționa la parterul Vilei Rândunica, pe care am primit-o de la OMV Petrom. Suntem în faza de explorare a apelor minerale din stațiune. În octombrie vom definitiva etapa de cercetare, pentru a dovedi proprietățile fizico-chimice ale apelor. Și sperăm ca în perioada mai-iunie 2020 să obținem licența de exploatare a apelor minerale de la noi. Atunci vom lansa și cartea «Istoria apelor minerale de la Slănic Moldova»”.
Și Excelența Sa Emil Rapcea și Constantin Riepșevski au adresat, cu acest prilej, mesaje audienței, orașului și stațiunii Slănic Moldova în care vin frecvent turiști din Ucraina.

Culoare și ritmuri folclorice ucrainene în centrul stațiunii

Aflat la cea de a doua ediție, Festivalul ,,Folclorul și Prietenia România-Ucraina” a dominat sfârșitul de săptămână în stațiunea Slănic-Moldova, iar parada portului popular și spectacolele din Parcul Central au fost evenimente care au strâns timp de trei zile (28 – 30 iunie) sute de turiști și localnici. Festivalul folcloric a avut loc în Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii.
Dansuri, cântece, obiceiuri și tradiții ucrainene au fost prezentate publicului de formații și soliști din Regiunea Odessa, Ucraina, care promovează frumusețea și unicitatea acestei națiuni, în contextul păstrării identității socio-culturale.
Ansambluri folclorice, formate din tineri și mai vârstnici dansatori îmbrăcați în frumoase costume populare, viu colorate, au susținut recitaluri de o înaltă măiestrie coregrafică și stil original, cu mișcări armonioase și ritmuri pline de viață, care au stârnit ropote de aplauze.
La finalul reprezentațiilor, toți cei prezenți s-au prins într-o horă care a confirmat că oameni de pretutindeni pot fi uniți prin cântec și joc popular.
Obiceiurile ucrainene sunt puternic influențate de creștinism, religia cu cei mai mulți practicanți din țară, bunicii jucând un rol mai mare în educația copiilor decât în țările occidentale. Cultura ucraineană a fost influențată și de vecinii de la vest și de la est ai țării, fapt ce se reflectă în artele plastice, port tradițional, arhitectură și muzică.

,,Ne aflăm într-o etapă a dezvoltării relațiilor de colaborare cu țările vecine și prietene, printre care Republica Moldova și Republica Ucraina. Printr-un astfel de proiect dorim să promovăm frumusețea și asemănarea zonelor și culturilor noastre. Avem o stațiune și un județ cu potențial turistic și economic extraordinar și de aceea cred că trebuie să le promovăm oricând și oriunde, prin toate mijloacele de care dispunem. Iar astfel de întâlniri și reuniuni, fie ele culturale, artistice sau sportive sunt benefice localităților și țărilor noastre, ca și celor ce ne vizitează. Cu această ocazie țin să precizez că și în această vară calendarul evenimentelor pe care le organizăm este unul bogat și divers, așa că vă așteptăm cu drag în stațiunea noastră, minunat colț de rai.”

Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova

„Am venit la Slănic Moldova într-o zonă în care am găsit foarte mulți prieteni. Cu domnul primar Gheorghe Baciu mă cunosc chiar de câțiva ani. Dar am și deschis, în sudul Ucrainei, larg porțile pentru cooperare transfrontalieră și mai ale regională. Această cooperare creează foarte bune posibilități de parteneriate. Reprezentanții orașelor stațiuni Slănic Moldova și Târgu Ocna au fost pionierii acestor relații, chiar într-o perioadă istorică destul de dificilă, în 2014 când Ucraina a trecut, puțin, prin foc și pară. Acum, lucrurile acolo sunt stabilizate, Ucraina se dezvoltă și are mare potențial, iar cei din stațiunile românești au găsit uși deschise, la care au știut să bată. Au semnat parteneriate cu localități din sudul Ucrainei, cu Odessa și Cetatea Albă, cu Zatoka și Avangard, Reni și altele. S-au semnat acorduri și între județul Bacău și două raioane din sudul Ucrainei. Acestea ne apropie, fac să ne cunoaștem mai bine și, iată, deja au loc schimburi culturale și turistice.”

Excelența Sa Emil Rapcea, consulul general al României la Odessa

Articol și foto:

Petru Done
Romulus-Dan Busnea

@SlănicMoldovaOficial

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol