Pârâul Slãnic, care îşi adunã apele din 12 izvoare de pe muntele Şandru Mare şi este confluent cu Trotuşul, la poalele muntelui Mãgura, în partea de sud a oraşului Târgu Ocna, are o lungime de 25 km. Relieful accidentat, sãpat în stânci, a determinat caracterul torenţial al bazinului hidrografic.
Lãrgimea şi adâncimea pârâului variazã dupã cantitatea zãpezilor şi a ploilor sau dupã timpul secetos. De la izvoare pânã la confluenþa sa cu Trotuşul, cursul Slãnicului este alimentat de numeroase pâraie şi pârâiaşe. Peste 70% din apa acestor pâraie este provenitã din ploi şi zãpezi.
Afluenţii, în zona staţiunii, sunt, pe stânga: pârâul Cheşcheşul, pârâul Pufului, pârâul Sasului, pârâul lui Ignat, pârâul Piatra, pârâul lui Tudorache, iar pe dreapta, pârâul Pescaru, pârâul Sãrata, pârâul Dobru, Pârâul Piscului, pârâul Cerbului, pârâul Şurei.
Primãvara, când se topesc zãpezile, sau în timpul ploilor repezi de varã, numeroasele pâraie afluente ca şi torenţii care se formeazã de-a lungul pantelor repezi ale Şandrului, Cheşcheşului, Pufului, Cerbului şi Dobrului îi umflã apele.
În fundul vãii Slãnicului, cuprinsã din toate pãrţile de munţi, ţâşnesc din ambele maluri ale pârâului, peste 20 de izvoare minerale. Ele sunt rãspândite pe o distanţã de circa doi kilometri, de la confluenţa Slãnicului cu Slãnicelul (550 m altitudine) şi pânã la confluenţa Slãnicului cu pârâiaşul Scãrişoara, grupate câte 3 – 4 sau izolate la câte 50-150 m unele de altele.
Majoritatea izvoarelor sunt situate pe malul drept al apei.
Compoziţia apelor Slãnicului a fãcut obiectul de studiu al multor medici şi oameni de ştiinţã români, care au scos în evidenţã faptul cã acţiunea apelor minerale se exercitã atât prin factorul chimic cât şi prin cel fizic (radioactivitate, temperaturã, osmozã, stare coloidalã, disociere în ioni etc.), precum şi cã apa aproape a fiecãrui izvor mineral întrebuinţat în cura internã are proprietatea sa specificã.
O serie de izvoare care conţin, între altele, într-o proporţie remarcabilã, hidrogenul sulfurat sau siliciul (izvoarele de la Cascadã) au valoare terapeuticã deosebitã în tratarea bolilor otorinolaringologice şi a unor afecţiuni bronho-pulmonare.
Din cele peste 20 de izvoare din valea Slãnicului, sunt folosite în mod curent urmãtoarele:
– Izvorul 300 de scãri: apã oligo-metalicã, cu mineralizare foarte redusã, a cãrui apã este folositã în cura de diurezã.
– Izorul nr. 1 iese dintr-o stâncã de la Piciorul Boroişului, pe malul drept al pârâului Slãnic, la circa 1 km de staţiune. Este o apã cloruratã carbogazoasã bicarbonatatã, sodicã, slab sulfuroasã, hipotonã.
– Izvorul nr. 1 bis: apã cloruratã bicarbonatatã, sodicã, carbogazoasã, slab sulfuroasã, hipertonã.
– Izvorul nr. 3: apã cloruratã, bicarbonatatã, sodicã, carbogazoasã, slab sulfuroasã, hipertonã.
– Izvorul nr. 5: apã carbogazoasã, vitriolicã, hipotonã. Nu se utilizeazã în curã internã. Se utilizeazã numai în inhalaţii şi local.
– Izvorul nr. 6 iese la suprafaţã din muntele Pufu Mare; apã cloruratã, bicarbonatatã, sodicã, foarte slab sulfuroasã, hipertonã, foarte concentratã. Nu se bea decât cu cu prescripþie medicalã.
– Izvorul 8: apã cloruratã, bicarbonatatã, sodicã, carbogazoasã, slab sulfuroasã, hipertonã.
– Izvorul 8 bis: apã vitriolicã, feruginoasã, slab sulfuratã, carbogazoasã, hipotonã.
– Izvorul 10: apã cloruratã, bicarbonatatã, sodicã, carbogazoasã, slab sulfuroasã, hipertonã.
– Izvorul nr. 15: apã cloruro-bicarbonatatã, sodicã, carbogazoasã, sulfuroasã, hipertonã.
– Sonda nr. 2 este un izvor alcalin pur. Este mai puţin folosit în cura balnearã.
– Izvorul nr. 2 – numit şi Clocotişul dupã zgomotul pe care-l face degajarea în cantitãţi mari de dioxid de carbon, se aflã la 50 m de izvorul nr. 1.
