„Neamul devine etern prin Cultul Eroilor” – Nicolae Iorga.
Aici eroii murmură în piatră,
De mii de ani stau țării-n temelie.
Prin ei avem cea mai adâncă vatră,
Prin ei ne știm legați de veșnicie.
Vremuri de pace se-arătau puține
În cronica acestui neam de soi,
La Podu-Înalt, Posada ori Rovine.
Oriunde mergi, te-ntâmpină eroi.
Urcat-au grănicerii pe redută
Spre slava demnității românești
Și dorobanți cu faima-n veac temută
Scris-au cu sânge, mit, la Mărășești.
Noi ne-am născut ca munții din furtună,
Ne-au legănat pădurile la sân,
Nici cerul nu ne sperie când tună,
Cad fulgere, dar crestele rămân.
Nu-i glas mai sacru decât limba noastră
Arând de veacuri în acest pământ,
Ecoul ce se pierde-n zarea-albastră
Va dăinui în sacrul legământ.
Răsună-n inimi și în depărtare
A noastră limbă care n-a murit,
Sclipind până la cer și peste mare
Limba străveche care ne-a unit.
Numele tău este săpat în piatră,
Eroii au sfințit acest pământ,
Urmașii să nu uite niciodată
Că România-i plan străbun și sfânt!
Alexandra Mihalache
În vreme de pandemie, reprezentanți ai Primăriei și ai Asociației Cultul Eroilor, filiala Slănic Moldova, au ținut să adugă un omagiu Eroilor Neamului, cu participare strictă, conform prevederilor în vigoare.
0 Comments