Adunarea Anuală a Asociației Naționale Cultul Eroilor
Vineri,15 martie 2019, în sala Cercului Militar Bacău, a avut loc Adunarea Anuală a Asociației Naționale Cultul Eroilor ” REGINA MARIA, filiala județeană „Col. Corneliu Chirieș Bacău „.
Au participat: Comandantul Garnizoanei Bacău, comandanți de unități militare din garnizoana Bacău , reprezentanții Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean și ai Primăriei municipiului Bacău, președinții de subfiliale, cadre militare active și în rezervă, veterani de război, preoți militari din parohiile ortodoxe și romano-catolice, primari, profesori de istorie, elevi de la Cercurile Cultul Eroilor, reprezentanți ai presei.
Întâlnirea a debutat cu un mic ceremonial religios dedicat Eroilor României, continuat cu bilanțul activităților asociației, proiectele desfășurate și inițiate, alocuțiuni ale invitaților, dar și un moment muzical deosebit oferit de solistul de muzică folk, Mr.(r.)Marcel Balan cu soția si Fanfara Garnizoanei, iar Ansamblul Folcloric ” Plaiuri Băcăuane”, au încântat întreaga audiență cu dansurile tradiționale românești, care au încheiat lucrările adunării.
Din partea subfilialei din localitatea noastră au participat Primarul Gheorghe Baciu, președintele subfilialei Slănic Moldova d-l Cornel Solomon, alături de alți membrii ai asociației.
” NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!”
0 Comments