Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

29 ianuarie, Ziua Internațională a Automobilului

Primăria Slănic Moldova continuă să acționeze în direcția reducerii poluării, de a reduce noxele, de a economisi bani de la bugetul local, achiziționând un autovehicul complet electric. O încărcare completă, pentru o autonomie de 300 km fiind de 15 – 20 lei.

Primăria Slănic Moldova deține deja 4 tricicluri electrice, utilaje și scule electrice cu care se realizează igienizarea și întreținerea stațiunii, două autoturisme noi care au înlocuit autovehiculele vechi, poluante și cu un consum ridicat de combustibil.
Încurajăm cetățenii și vizitatorii noștri să gândească și să acționeze ecologic, doar în acest fel putem contribui la eforturile comunitare și globale de reducere a poluării.
Doar reciclând, selectând ecologic, folosind utilaje și mașini electrice sau cu noxe cât mai reduse, putem aduce localității noastre renumele de localitate cu un mediu sănătos, cu un aer foarte curat, așa cum afișează Stația de măsurare a aerului, montat în Parcul Central.

 

 

Primul automobil, construit de inginerul german Karl Benz în anul 1885,  s-a numit Motorwagen și era vehicul propulsat de un motor cu explozie în patru timpi, alimentat cu benzină. Vehiculului i-a fost acordat patentul nr. 37435, pe care Benz îl solicitase în 29 ianuarie 1886.
Automobilul demara greu, scotea un zgomot infernal și un nor de fum gros și urât. Pentru a porni, motorul trebuia încălzit mai întâi cu apă fierbinte, iar apoi, în timp ce șoferul manevra pornirea, vehiculul trebuia împins până când pistoanele ajungeau să funcționeze singure.

 

0 Comments

There are no comments yet

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *