24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române

În anul aniversar al Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018 elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 din Cireșoaia au participat la un moment cultural educativ pregătit de Profesorul de Istorie pentru a conștientiza importanța actului istoric înfăptuit atunci.

VISUL UNUI POPOR
Destinul românilor a fost unul dur, pentru că, deși erau uniți de origine, limbă, tradiții și cultură, au viețuit separați  politic  în trei provincii : Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, situație care  i-a făcut să reziste și să lupte  pentru realizarea idealului lor, Unirea.

UNIREA DE LA 1600
Mihai Viteazul a fost cel dintâi care a găsit motivația și contextul politic potrivit de a realiza Unirea, dar nu ca națiune ci mai mult pentru a crea o armată mai mare cu care să lupte împotriva Imperiului Otoman. Atunci el a înfăptuit unirea Transilvaniei cu Țara Românească și mai apoi cu Moldova, sub sceptrul unui singur domn. Acest lucru nu a fost pe placul marilor puteri străine ale vremii, acest vis fiind distrus repede prin asasinarea lui Mihai Viteazul.

PRINCIPATELE ROMÂNE
Împlinirea acestui vis trebuia să țină seamă de contextul internațional, iar Principatele Române vor deveni o problemă europeană dezbătută în conferințele Marilor Puteri la mijlocul secolului al XIX –lea. Congresul de pace de la Paris din 1856 a hotărât ca cei care vor decide soarta românilor să fie chiar ei și astfel; s-au format „Adunările ad-hoc” care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii.

HARTA PRINCIPATELOR ROMÂNE IN 1856

ADUNĂRILE AD-HOC – reprezintă adunări în care au intrat reprezentanți ai tuturor claselor sociale, inclusiv țăranii și care trebuiau să hotărască dacă românii vor sau nu să se unească. Vorbim doar de Principatele Române reprezentate de Ţara Românească și Moldova.
Cele mai importante decizii ale adunărilor ad-hoc au fost
– Unirea Principatelor Române sub numele de România;
– România să fie condusă de un prinț străin dintr-o familie conducătoare din Europa;

Marile Puteri ale Europei nu au ținut cont de deciziile românilor, ci de propriile interese și astfel acestea consideră că este de ajuns o unire „de formă” a celor două  Principate Române, care nici măcar numele de România nu primesc, ci de “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, fiecare cu domn român și neavând decât câteva instituții în comun.
Omul politic Vasile Boerescu afirma: „Europa ne-a ajutat, acum rămâne să ne ajutăm noi singuri. Depinde de noi dacă vom ști să înfăptuim Unirea!”

HARTA  NOULUI STAT FORMAT

Alegerile din 1859
Până la acel moment Marile Puteri au luat toate deciziile, acum era timpul ca românii să-și ia  destinul în propriile mâini. În Moldova apare o personalitate istorică fără de care unirea românilor nu ar fi fost posibilă: Alexandru Ioan Cuza. Militar de carieră, s-a dovedit a fi un talentat conducător, politician, diplomat, vizionar, care a realizat remarcabile  proiecte pentru modernizarea și întărirea statului național România.

ALEXANDRU IOAN CUZA  1859-1866

ALEGERILE DIN MOLDOVA
Marile Puteri au decis să se aleagă un domnitor român pentru Ţara Românească şi unul pentru Moldova. Alegerile din Moldova au fost organizate la 5 ianuarie 1859 şi a fost ales în unanimitate ca Domn  Alexandru Ioan Cuza. Pentru că nicăieri nu se preciza că cei doi Domni trebuie să fie persoane diferite, conducătorii luptei naționale au decis să pună Europa în fața faptului împlinit și să îl propună în Ţara Românească pe domnul Moldovei – Alexandru Ioan Cuza.
Această idee a fost publicată în ziarele vremii și sprijinită de populația Bucureștilor, care au ieșit în stradă, în jur de 30.000 oameni care au convins Adunarea Țării Românești, la data de 24 ianuarie 1859 să îl aleagă ca domn, tot pe Alexandru Ioan Cuza, astfel că Unirea Principatelor Române s-a realizat prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
Mihail Kogălniceanu
“Unirea este actul energic al întregii Națiuni Române! Unirea, Naţiunea a făcut-o!!!! “

ADUNAREA DIN BUCUREŞTI DIN 24 IANUARIE 1859

Românii au realizat unirea Principatelor Române fără a ţine cont de deciziile Marilor Puteri. În timp ce unele dintre ele, precum Franţa sau Anglia au aplaudat realizarea românilor, Imperiul Otoman ameninţa cu o intervenţie armată. Prin dubla alegere se realiza o unire personală, in jurul lui Alexandru Ioan Cuza, care trebuia transformată într-o unitate efectivă, prin realizarea unor mari şi absolut necesare reforme. Noul stat format prin unirea Ţării Româneşti cu Moldova a fost numit în mod oficial începând cu 1862 ROMÂNIA

REFORMELE LUI CUZA
– Legea Secularizării averilor mănăstireşti din decembrie 1863;
– Legea Rurală – august 1864, prin care au fost împroprietăriţi ţăranii;
– Înfiinţarea Universităţilor de la Iaşi și Bucureşti (1860, respectiv 1864);
– Legea instrucţiunii publice – prin care învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit – 1864;
– Adoptarea Codului Penal, a Codului Civil;
– Întemeierea în 1864 a Casei de Economii şi Consemnaţiuni cunoscută mai apoi sub numele de – C.E.C.;

VIAŢA LUI CUZA
Născut la 20 martie 1820, la Bârlad, a petrecut o parte din copilărie pe moşia tatălui său. Trimis la Iaşi, a fost coleg de şcoală, printre alţii, cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, care îi vor deveni colaboratori direcţi.
În decembrie 1835 ia examenul de bacalaureat în litere şi a vrut să înveţe medicina, dar a trecut la drept, fără a-şi termina studiile juridice;
În 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti împreună cu care se instalează în casa părinţilor săi şi devine preşedintele judecătoriei din ţinutul Covurlui (Galaţiul de astăzi).
Jocurile politice ale vremii precum și presiunea exercitată de Imperiul Otoman l-au determinat pe Cuza să renunțe la putere, la 11 februarie 1866, dar a avut forța să afirme: “Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”
Aflat în exil, la 15 mai 1873, s-a stins din viață în Germania. Rămășitele sale pământești se află astăzi la Biserica Trei Ierarhi de la Iași.
Poetul Vasile Alecsandri coleg și prieten apropiat a lui Alexandru Ioan Cuza scria:
“Cât or fi români pe lume
Cât va fi pe cer un soare
A lui Cuza mare nume
Să fiţi siguri că nu moare.”