News

8 iulie 2017 Maratonul „Legendele Nemirei“

„Un traseu fabulos, cu cărări foarte puțin umblate. Am avut parte de o urcare de poveste, foarte abruptă, șerpuită printre tranșeele rămase din primul Război Mondial. Creasta Nemirei ne-a oferit o priveliște către întreg lanțul muntos iar coborârile abrupte ne-au făcut să ne dăm seama că pentru așa ceva trebuie un antrenament temeinic, guvernat de o mentalitate de fier. Pe scurt o experiență memorabilă.” scrie unul dintre participanți.

(mai mult…)

1-2 Iulie 2017 Pelerinaj la Mănăstirea Bolovanul

Mănăstirea este situată la o altitudine de 900 metri, pe muntele Bolovanu, la aproximativ 6 kilometri de staţiunea Slănic Moldova. Iniţiatorii şi susţinătorii principali ai construcţiei au fost doi cetăţeni americani, de origine română, Vasile şi Catinca Gavrilă. Episcopia Romanului a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea mănăstirii cu obşte de călugări şi a întocmit formele necesare în anul 2000, când s-a deschis şantierul pentru începerea lucrărilor.  (mai mult…)

28 Iunie – 25 Iulie 2017 „IN CONTEXT”

Proiectul „In Context” este un concept care preia ca model programul internațional „Sandarbh” inițiat în 2003 în regiunea Rajasthan din India, de către un grup de artiști indieni cu scopul de a sprijini artiști tineri în consacrare, de a facilita interacționarea publicului cu artiștii, de a crea public nou pentru artă, de a genera conexiuni naționale și internaționale în domeniu creativ pe termen lung. 

(mai mult…)

23-25 Iunie 2017 Festivalul Pietrarilor – Ediția a II-a

Eveniment organizat de Primăria Slănic Moldova în sprijinul locuitorilor care se ocupă cu această grea dar frumoasă meserie. Această manifestare oferă atât localnicilor cât și turiștilor aflați în stațiune prilejul ca pe lângă întâlnirea cu muzica, jocul și voia bună, să poată admira cele mai reușite lucrări ale pietrarilor. (mai mult…)

1 iunie 2017 Ziua Copiilor

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. (mai mult…)

26-28 Mai 2017 MOUNTAIN BIKE „Legendele Nemirei” – Ediția I

Ciclismul montan este o formă de sport extrem practicată în afara drumurilor amenajate, pe teren accidentat, drumuri forestiere sau chiar stânci. Această activitate este și un mijloc de a admira peisaje montane superbe. Bicicleta folosită trebuie să fie una specială – mountain bicycle (BMT sau ATB (all terrain bicycle)) – creată să reziste condițiilor off-road și să poată depăși obstacole ca bușteni și bolovani.

(mai mult…)

Ziua Eroilor – 25 mai 2017

Monumentul Eroilor din cartierul Cerdac a adunat laolaltă întru aducere aminte, reprezentanți ai Bisericilor Catolice și Ortodoxe, ai Autorităților publice, ai Asociației Veteranilor de Război și CUltul Eroilor, ai principalelor instituții publice. Au fost rostite rugăciuni, alocuțiuni, s-au recitat poezii patriotice și s-au intonat imnuri în cinstea Eroilor. La final s-au depus coroane și jerbe de flori, iar unii credincioși au oferit lumânări, ouă roșii și cozonac, după tradiție, pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru noi.

21 mai – Ziua Parcului

Acordurile Fanfarei Garnizoanei Militare din Bacău au răsunat în Parcul Stațiunii ca și o răsplată pentru câștigătorii și participanții la concursul Off Road, anunțând o vară plină de evenimente la Slănic Moldova.

18 – 21 Mai 2017 Trofeul Dacilor Liberi – Campionatul Național de OFF ROAD – Ediția a III-a.

Off-road-ul reprezintă pentru cei mai mulți, indiferent că este vorba despre concurenți, organizatori sau public, o evadare din cotidian, adrenalină și mai ales pasiune. Dacă nu îți este frică să te murdărești și vrei să trăiești senzații extreme , să admiri peisaje unice și neatinse de consumismul modern, atunci Off Road-ul este soluția perfectă. 

(mai mult…)

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol