Centenarul sărbătorit și la grădiniță

Cu ocazia frumoasei zile de 1 Decembrie, zi monumentală pentru noi românii, am decis împreună cu mămicile să cinstim Marea Unire printr-o unire mai mică dar la fel de valoroasă: unirea dintre educatoare, părinți și copii. Astfel că am încins o șezătoare ca la casele boierești, cu tot ce am găsit prin podul bunicii, comori de mult uitate. Le-am scos la lumină, le-am scuturat de praful vremii ce s-a așezat fără milă, ne-am îmbrăcat de sărbătoare și ne-am adunat să sărbătorim  Centenarul.

Centenarul ne amintește de valori, de sacrificiu, de luptă și credință, dar mai ales de dragoste față de țară. Fără aceste ingrediente, ceea ce se numește a fi azi România, cu siguranță nu ar fi putut exista. Nașterea acestei minunate țări, a fost posibilă tocmai prin această dragoste transmisă din generație în generație, hrănită cu tradiție și istorie. De aceea noi am ales să sărbătorim 100 de ani de la unirea celor 3 pământuri sfinte: Țara Românească, Transilvania și Moldova, prin tradiții, dorind să transmitem asemeni strămoșilor noștri valorile ce stau la baza acestei țări mai departe copiilor noștri.

Vremuri tulburi au fost și atunci la întemeierea României, dar sunt și acum, când parcă tindem din ce în ce mai mult spre a ne pierde identitatea. De aceea, atât noi, cadrele didactice, cât și părinții, suntem datori să ducem o nouă luptă pentru a ne păstra pământurile unite, și anume  lupta pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, graiului românesc atât de dulce și unicat. 

   

Clasa noastră a devenit o fărâmă din casa bunicii și cu drag mărturisim că amintirile dragi de odinioară ne-au însuflețit cu voie bună și spirit patriotic. Departe de a fi zgârcite în povestiri, noi, educatoarele am început să povestim despre toate articolele tradiționale ce le-am expus ca pe niște obiecte de mare valoare, ceea ce și sunt în fapt. Fiecare obiect are o poveste: suveica ce stă parcă părăsită undeva pe masă printre obiecte străine ei, face parte din minunata invenție numită Război de Țesut, la care îmi petreceam ore bune din copilărie după școală, încercând să îi aflu tainele. Așteptam cu entuziasm să intru în război, pe furiș, să țes, în așa fel încât bunica să nu-și dea seama că i-am invadat teritoriul. Le povestesc cu drag mămicilor despre război, știut de mine ca stative, dar și despre celelalte obiecte ce mă fascinau în copilărie. O avalanșă  de povestiri se revarsă din toate părțile, fiecare mămică fiind nerăbdătoare să-și împărtășească minunatele istorioare ale copilăriei. Urmează și altele: sucala, vârtelnița, ghergheful, andrelele, fuiorul. Fiecare stă răbdătoare în colțul ei așteptându-și rândul pentru a ieși în lumina reflectoarelor și a fi prezentată cum se cuvine și merită de altfel.

Unele obiecte sunt deja cunoscute părinților, altele reprezintă o enigmă. Copiii le privesc fascinați , întrebându-se probabil din ce lume or fi venit. Poveștile sunt prea lungi pentru ei, dar când începem să învârtim vârtelnița și sucala, ard de nerăbdare să le atingă, să-și  intre în rolul de participanți activi la șezătoare.

Ghemele de ață se rostogolesc care încotro și voia bună se răspândește asemeni lor în toate colțurile.

 

După ce povestim și facem paradă plini de mândrie cu ale noastre costume, ce păstrează încă viu portul bunicilor și al străbunicilor noștri, cu mare atenție pentru a nu le știrbi din frumusețe, vobim și despre simbolurile țării noastre unite de 100 de ani. Ne oprim cu precădere la unul și anume: steagul tricolor. Trecem așadar de la povestiri la muncă, și cu mic cu mare ne adunăm forțele pentru a uni și noi cele 3 țări, prin cele 3 culori: roșu, galben și albastru. Folosim hârtie glace, paie colorate tot in ton cu tricolorul, și cu răbdare și iscusință, ajutați pe alocuri de doamnele educatoare și de mămici, încropim împreună cu copiii și steagul României.

    

După întocmirea steagului, ne întoarcem la șezătoarea noastră și le dăm marele test mămicilor: să vedem cine știe să folosească aceste obiecte ”extratereste”. Spre surprinderea și bucuria noastră,  le vedem pe mămici că își însușesc fără mari emoții câte un articol tradițional și trec la lucru.

Îi privim cu bucurie atât pe copii cât și pe părinți, cum se distrează muncind. Acesta era de fapt spiritul șezătorii: munca prin voie bună și dragoste pentru muncă. Nicio șezătoare nu se făcea altfel decât prin cântec, bancuri (glume), râs și chiar dans.

Ne dorim să ne transformăm și noi locul de muncă, într-o șezătoare, în care dăinuie mereu bucuria și plăcerea pentru muncă. Și trebuie să spunem că azi cel puțin, ne-a ieșit acest lucru și pentru aceasta suntem datori să ne cinstim strămoșii prin continuarea plăcerii de a munci, prin dragoste față de patrie, față de tradiții și față de familie. Să nu uităm și să nu ne lăsăm copiii să uite cu câtă trudă și dragoste a luat naștere acest minunat Pământ: România.

 

Încheiem această emoționantă activitate plină de vibrații pozitive, printr-o horă dedicată Unirii. Hora se realizează în forma unui cerc, simbol al perfecțiunii. Cum altfel am fi putut încheia această frumoasă Șezătoare dacă nu prin întruchiparea perfecțiunii dată de Hora noastră Românească? 

La mulți ani România!

Grădinița cu Program Prelungit „Mărunțica”

Școala Gimnazială cu clasele I-VIII nr 1. Slănic Moldova

Grupa Mică

Educatoare :

Luca Cornelia- Paula

Camară Petronela

0 Comments

There are no comments yet

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol