Etichetă: Izvoarele minerale

Lansare de carte

Chipul lui Dumnezeu a fost întregit în om după venirea Mântuitorului când Sfântul Duh redevine legătura dintre soţ şi soţie prin Taina Cununiei.” – Fragment din cartea Sfânta Treime în viața noastră, autor Pr. Cătălin Ilie, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Editura Filocalia, Roman, 2018, p. 19

(mai mult…)

Maraton „Legendele Nemiriei” ediția a II-a

S-a încheiat povestea ediției a doua a Maratonului „Legendele Nemirei” din stațiunea Slănic Moldova. Un traseu de poveste în mijlocul naturii, cu păduri întunecate, pajiști înflorite, pâraie reci și sălbatice, o frumoasa pădure de mesteceni, locuri cu încărcătură istorica cu tranșee din timpul Primului Război Mondial. Evenimentul este organizat de Asociația ,,Prietenii Slănicului”, în colaborare cu Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova și cuprinde trei probe de concurs (Maraton, Cros și Cursa Copiilor) cu peste 300 de participanți din întreaga țară. (mai mult…)

Autorizația pentru explorarea izvoarelor de apă minerală din stațiune

Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape minerale cu multiple calități curative pentru turiști. Din cele circa 20 de izvoare descoperite în prezent numai 11 sunt funcționale. În ultimii 25 de ani ele au trecut din proprietatea statului în proprietate privată, drept pentru care actualii proprietari au posibilitatea de a le închide și deschide după bunul lor plac sau alte interese personal. Izvoarele funcționale în acest moment sunt Izvorul nr. 1, 1-bis, 3, 5, 6, 8, 10, 14, 15, Izvorul Ciuget și Izvorul Sonda 2.  (mai mult…)

Primăria a obţinut licenţa de explorare a izvoarelor

După multe demersuri Primăria a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) licenţa de explorare a izvoarelor. Echipamentul prin care acestea sunt distribuite turiștilor se află în clădirile care aparțin societății Flora SRL. Următorul pas este amenajarea captărilor şi începerea exploatării apelor.

 

(mai mult…)

Zilele Orasului Slanic-Moldova – 20-23 Iulie 2017

În mijlocul verii Stațiunea Slănic Moldova îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia Zilelor Orașului.  Sărbătoarea Sfântului Ilie a dat startul multitudinii de evenimente și manifestări programate pentru această zi. Imediat după Sfintele Celebrări din Biserica situată în vecinătatea parcului, în jurul foișorului glasuri vesele de copii anunțau că e ziua dedicată lor. (mai mult…)

8 iulie 2017 Maratonul „Legendele Nemirei“

„Un traseu fabulos, cu cărări foarte puțin umblate. Am avut parte de o urcare de poveste, foarte abruptă, șerpuită printre tranșeele rămase din primul Război Mondial. Creasta Nemirei ne-a oferit o priveliște către întreg lanțul muntos iar coborârile abrupte ne-au făcut să ne dăm seama că pentru așa ceva trebuie un antrenament temeinic, guvernat de o mentalitate de fier. Pe scurt o experiență memorabilă.” scrie unul dintre participanți.

(mai mult…)

18 – 21 Mai 2017 Trofeul Dacilor Liberi – Campionatul Național de OFF ROAD – Ediția a III-a.

Off-road-ul reprezintă pentru cei mai mulți, indiferent că este vorba despre concurenți, organizatori sau public, o evadare din cotidian, adrenalină și mai ales pasiune. Dacă nu îți este frică să te murdărești și vrei să trăiești senzații extreme , să admiri peisaje unice și neatinse de consumismul modern, atunci Off Road-ul este soluția perfectă. 

(mai mult…)

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol