Etichetă: Eroi

Cinste și recunoștință Eroilor Neamului

Sâmbătă, 15 septembrie, în Anul Centenarului Marii Uniri, pe Dealul Cireșoaia au fost comemorați Eroii căzuți în luptele pentru apărarea țării din Primul Război Mondial. La evenimentul care a avut loc la Monumentul ridicat în urmă cu exact un an pe culmea pe care se mai văd încă tranșeele săpate de ostași au venit mulțime de oameni din cartierul Cireșoaia al orașului Slănic Moldova, dar și din localitățile învecinate. (mai mult…)

Lansare de carte

Chipul lui Dumnezeu a fost întregit în om după venirea Mântuitorului când Sfântul Duh redevine legătura dintre soţ şi soţie prin Taina Cununiei.” – Fragment din cartea Sfânta Treime în viața noastră, autor Pr. Cătălin Ilie, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Editura Filocalia, Roman, 2018, p. 19

(mai mult…)

Ziua Eroilor 2018

Ziua Eroilor 2018 a fost comemorată în acest an centenar la Monumentul Eroilor din cartierul Cerdac și în Cimitirul Internațional al Eroilor din Slănic Moldova. Sub stropi de ploaie, sub raze de soare, autorități locale, preoți, profesori, elevi și localnici au adus un omagiu celor care pentru libertatea și bunăstarea noastră și-au jertfit eroic viața.  (mai mult…)

Ultimul veteran de război din Slănic Moldova a devenit cetățean de onoare al orașului

La 96 de ani, Ștefan Petrea Laslău din Cerdac-orașul Slănic Moldova, ultimul veteran de război în viață de pe Valea Slănicului, a trăit, sâmbătă, 28 aprilie, unul dintre cele mai importante momente ale vieții sale: Consiliul Local i-a acordat titlul de cetățean de Onoare al orașului. Evenimentul a avut loc chiar în preajma sărbătoririi, pe 29 aprilie, a Zilei Veteranilor de Război din România. (mai mult…)

Centenarul Unirii Basarabiei cu Patria Mamă

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare. (mai mult…)

Asociația Cultul Eroilor la ceas de bilanț

Astăzi, 15 martie 2018, Sala de festivități a Cercului Militar Bacău a găzduit Adunarea Anuală a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” filiala ”Col. Corneliu Chirieș” , un moment de bilanț pentru Asociație şi de reamintire, pentru cei prezenți, a datoriei sfinte pe care o avem față de eroii Patriei. 

(mai mult…)

Ziua României 1 decembrie 2018 – Deschiderea Centenarului Marii Uniri

Ziua Națională a României este ziua în care sărbătorim Unirea tuturor Românilor. Este o zi cu profunde semnificații istorice, dar și un subiect care trebuie să ne dea de gândit și să ne facă să privim cu încredere în viitor.
Pacea, Toleranța și Solidaritatea trebuie să ne caracterizeze pe toți, iar deciziile noastre trebuie să fie în deplină concordanță cu moștenirea lăsată nouă în urmă cu 99 de ani, la 1 decembrie 1918. (mai mult…)

Glorie Eternă Eroilor Neamului!

Centenarul Luptelor de pe Cireșoaia 
O zi importantă pentru localitatea noastră, plină de emoție atât pentru cei peste 300 de copiii din Slănic Moldova și Târgu Ocna, pentru soldații și cadrele militare din Regimentul 15 Infanterie Mecanizată „Podul Înalt”, pentru reprezentanții Bisericilor Ortodoxe și Catolice, reprezentanți ai oficialităților locale, județene sau învecinate și nu în ultimul rând pentru sutele de localnici care au urcat dealul Cireșoaia pentru a aduce un omagiu tuturor eroilor care și-au dat viața luptând pentru țară și urmașii lor. (mai mult…)

Sfințirea Monumentul Infanteriștilor pe dealul Cireșoaia

Regimentul 15 Infanterie Mecanizată „Podul Înalt” a ținut să-și omagieze camarazii de armă care  și-au dat viața pe culmile Cireșoaiei și în colaborare cu Primăria Slănic Moldova a construit un monument închinat Eroilor Infanteriști pe dealul Cireșoaia, vizibil de pe DN12B care străbate localitatea noastră. Ceremoniile militar-religioase au fost onorate de prezența înalților prelați ai Bisericilor Ortodoxe și Catolice, Senatori și Deputați, reprezentanți ai Armatei Române, de reprezentanți ai Consiliului Județean și Prefecturii Bacău, de primari ai localităților învecinate, elevi, profesori și mulți localnici.

(mai mult…)

10 august – Centenarul Luptelor de pe Cireșoaia

În urmă cu 100 de ani pe culmile Cireșoaiei a avut loc un important moment din Primul Război Mondial. Trupele române au reușit să țină piept și să oprească înaintarea trupelor germane prin Valea Trotușului, acțiune care ar fi pus în pericol frontul de la Oituz – Mărășești, care ar fi dus la înfrângerea și ocuparea României. Sângele curs și miile de vieți oferite pentru victorie nu au fost uitate, drept pentru care am organizat manifestări fastuase de omagiere a Eroilor, atât pe dealul Cireșoaia cât și la Cimitirul Eroilor din Slănic Moldova, cu participare civilă și militară.

(mai mult…)

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol