Constantin Mihail Cehan Racoviţă (1701-1764)
Domnitor în Moldova. La 1 ianuarie 1757 el a donat Epitropiei „Sf. Spiridon” din laşi, întreaga moşie a Ocnei şi Văii Slănicului;
Documentul a fost emis la 1 ianuarie 1757, când întreaga vale a Slãnicului „şi cu tot dealul de unde se scoate sare” fãcea parte din moşia singurului domn din epoca fanariotã, nãscut dintr-o familie curat româneascã, la Racova (Vaslui) şi care a ocupat în douã rânduri scaunul Moldovei.
Simţindu-şi apropierea sfârşitului, „spre pomenirea sufletului sãu, a Doamnei Sultana şi a copiilor sãi”, el dãruieşte aceastã moşie Epitropiei spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, „fiindcã pentru cheltuiala spitaliei este mare trebuinţã a se pune la cale vreun venit ca sã fie totdeauna stãtãtor şi nestrãmutat, ca sã aibã sãracii bolnavi cheltuiala lor ce se cade dupã orânduialã…”, spune el în acest hrisov.
Mihail Spiridon (1759-1844)
A descoperit primul izvor de apă minerală de la Slănic Moldova, la 20 iulie 1801;
Scriitorul Wilhem de Kotzebue care şi-a petrecut vara anului 1885 la Slãnic, a fãcut, dupã cum singur spune, tot felul de cercetãri, reuşind sã adune mãrturii şi sã descrie în cartea sa întâmplãrile pitoreşti care au dus la descoperirea primelor izvoare minerale din Valea Slãnicului.
„Un vînãtor din cei cu adevãrata patimã a vînatului, Serdarul Mihalachi Spiridon, cãmãraşul ocnelor de la Tîrgul-Ocnei, gonea în anul 1801 un cerb prin valea Slãnicului, nelocuitã de nici un suflet omenesc şi acoperitã cu o pãdure secularã prin care abia-ţi puteai face drum. De-a împuşcat vînatul sau nu, puţin ne pasã; el cãzu ostenit pe-o stîncã, la picioarele sale curgea vîjîind apa Slãnicului. Deodatã vede ţîşnind un izvor din stîncã, apa lasã urmã gãlbuie în calea sa cea scurtã pînã la rîu. Vînãtorul gustã dintrînsa cu luare-aminte, se întoarce peste cîteva minute cu o butelcã la locul descoperirii, pe care îl însemenazã prin ramuri de copaci; acum se aflã în stare de a-şi supune descoperirea prietenilor sãi din Ocna, spre a fi analisatã. Prietenii recunosc cã apa este mineralã şi cã în strãinãtate e întrebuinţatã spre tãmãduirea boalelor.”
Serdarul, se spune, nu-şi cruţã osteneala de a face încã o datã drumul cel grozav de greu; ia oamenii cu dânsul, care curãţã locul împrejurul izvorului, şi pe când, pentru întâia datã de la „facerea lumii” se aude rãsunând securea în aceastã sãlbãticie, mai descoperã un al doilea izvor mineral alãturi de cel dintâi, dar deosebit de acesta la gust.
Mihalache Spiridon mai descoperã în anii 1804-1807 izvoarele nr. 3, 4 şi 5 şi …izbuti, prin tãierea pãdurii şi spargerea stâncilor sã facã un fel de drum pe care oamenii erau în stare sã meargã la izvoare cel puţin cãlare.
În amintirea serdarului, izvorul nr. 1 din valea Slãnicului purtã multã vreme numele de izvorul „Mihail”. Vestea despre apele minerale din valea Slãnicului se întinse cu iuţealã în întreaga Moldovã, şi din toate pãrţile ar fi venit oameni care aveau nevoie de tãmãduire, dar drumul era lung şi anevoios, aşezãri omeneşti nu se aflau prin pãrţile locului, iar în pustietatea care domnea în aceastã vale umblau încã, fãrã fricã de om, jivinele pãdurii. Porcii mistreţi mai intrã în grãdinile locuitorilor sau se aud lupii urlând numai la vreo sutã de paşi, înspãimântând pe vizitatori, scria W. de Kotzebue.Poetul Costache Conachi (14 oct.1777, Tiganesti, Galati – d.14 febr.1849, Tiganesti),
considerat de catre unii critici si istorici literari „parinte al poeziei romane”, specificul liricii sale fiind „alunecarea continua si savanta intre mistic si profan”, dupa cum remarca in scrierile sale de istorie si critica literara, George Calinescu. Ambianta romantica, boema, caracteristica sec.XVIII, era traita la Slanic Moldova la cea mai mare intensitate si ardere launtrica de catre protipendada moldoveneasca venita la odihna si tratament. Printre cei dintii vizitatori de faima ai statiunii, s-a aflat si Coastache Conachi, care o va intilni in mijlocul naturii incintatoare pe frumoasa Zulnia, numele de alint al Smarandei Negri (nascuta Donici, mama marelui om politic si patriot roman Costache Negri). Dragostea dintre C.Conachi si Zulnia infiripata la Slanic pe la 1811, il va determina pe poet sa-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea catre Zulnia” si „Amorul din prietesug”), care reprezinta in viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirica erotica de la noi, in spirit trubaduresc si balcanic”. Ca amintire a primei intilniri, poetul va incrusta in coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea sa-i fie sotie. Dupa 14 ani de la moartea Zulniei (1831), cind se implineau si 20 de ani de cind o cunoscuse la Slanic, poetul, impovarat de virsta si neimpacat cu gindul mortii iubitei care ii devenise pentru scurt timp sotie (Conachi avea 34 de ani cind a cunoscut-o pe Zulnia si 50 cind a condus-o la altar), cauta zadarnic poemul pe care isi incrustase darurile tineretii si care acum, nu mai exista. El scrie atunci, una dintre cele mai bune poezii ale sale in care inspiratia anacreontica (in genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon), se imbina cu lirica lautareasca a vremii: „Apoi dar scris a fost inca/ Sa te mai vad, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb si rece ca si tine”. In „Scrisoarea catre Zulnia”, o prima epistola literara la noi, poetul moldovean se se afla sub influenta poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarata pina la moarte, fiintei iubite: „Giuramint iti fac din suflet ca si ceriul si pamintul,/ De s-or stramuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvintul./ De-a te iubi pin la moarte, de-a nu avea supt soare/ Alta stea de proslavire, alt luceafar de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, ca n-am nici o mingiiere,/ Petrecerea mi-i in lacrami, in suspinuri si durere,/ As vrea sa mor, dar si moartea ce poate fi pentru mine,/ Cind, perzind a mea viata, perd mai mult, te perd pe tine.” Mare boier si proprietar, C.Conachi a studiat ingineria, limbile clasice, greaca moderna, turca si franceza, pledind pentru „luminarea poporului” printr-un proiect de reformare a invatamintului in Moldova, pe care l-a elaborat pe principiul „studiul trebuie sa aiba un scop moral”. Alaturi de Vacaresti, Costache Conachi ramine in istoria literaturii ca un inaintas ai liricii romanesti de la sfîrsitul secolului al XVIII si inceputul secolului al XIX-leaMajestatea Sa Carol I, Rege al României (1839 -1914)
Iubitor al staţiunii Slănic Moldova care a vizitat aceste meleaguri pentru prima dată în anul 1811;
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.


Ion Creangă (1837-1889)
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice.

Pe vremea când se trata la Slănic Moldova, era mereu înconjurat de o mulțime de învățători și profesori, cu respect și simpatie. Creangă ne-a dat posibilitatea să îl cunoaștem și mai bine, prin intermediul scrisorilor sale, care se transformă în mărturii personale ce lasă să reiasă starea afectiva a autorului, apropierea sau depărtarea de personajul căruia îi erau adresate, dar și importante elemente biografice.
Iată conținutul a două dintre cele trei scrisori pe care Creangă le-a expediat de la Slănic, lui Zahei Creangă și Tincăi Vartic:
1. „Către Ecaterina Vartic- domnișoarei Ecaterina Vartic, peste drum de școala evreiască din Sărărie (devale) la Iași, 1884, iunie 16, Slănic. Tinca, Am ajuns joi în 14 la Slănic, m-am așezat la locul destinat și am început a be apele hotărâte de dr.Bai încă nu mi-a hotărât până acum. Hrana este scumpă aici, și se găsește cam greu ce-ți trebuie. Eu am mai avut de câteva ori amețele ușoare; sper însă că cu timpul vor începe a dispare. Vă salut pe toți cu drag și vă doresc sănătate. Complemente lui Musnitanu și la toți prietenii. Al vostru sincer prieten, I.Creanga”.
2. „Către Zahei Creangă, Domnului Zahei Creangă, La debitul de tutun I.Creanga, din strada Băncei, Iași, Grabnic Slănic, 1884, iunie 24. Frate Zahei, Mercuri în 13 a curentei, sara, am rămas în Târgul-Ocna, și joi, în 14, pe la 2 după amează am ajuns la Slănic. Pe drum și la Slănic, vro câteva zile, am avut amețele; iar mai ales sâmbătă noaptea spre duminică (în 16) mi-a fost foarte rău; perdusem chiar cunoștința. Însa d-l dr.Aronovici grabnic mi-a dat ajutorul cuvenit, și mi-am revenit în sine.
De ape am fost oprit a be până astăzi în 24 și băi calde numai 3 am făcut până acum; după care mă simt mai bine,și amețele nu mai am de vreo 4 zile. Sper că-mi voiu face bine cu ajutorul lui D-zeu. Am primit amândouă scrisorile tale, cea din broșură și asta din 22, și-ți mulțumesc din tot sufletul. V-am scris și eu o carte de poștă, dar se vede ca s-a rătăcit! Pe aici au fost ploi și un pohoiu grozav, care a făcut mare stricăciune tuturor. Vă salut cu drag, Ion Creanga”.
În vara anului 1886, Creanga se va afla din nou la Slănic pentru a se trata de epilepsie (de „pedepsie” cum îi zicea el în limbaj popular), prin bilet obținut de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Deși suferind, dar deloc trist, de câte ori s-a aflat la Slănic, Ion Creanga a răspândit în jurul său, parfumul umorului popular românesc, ceea ce l-a făcut pe George Călinescu să afirme că Ion Creanga, „e poporul român însuși surprins într-un moment de genială expansiune”. (Romulus Dan BUSNEA)

George Enescu (1881-1955) – a susţinut primul său concert public la vârsta de 8 ani în staţiunea Slănic Moldova;
„Într-o corespondenţă a ziarului ,,Constituţionalul” din 2 august 1889 se aminteşte de faptul că George Enescu s-a aflat la Slănic-Moldova, ,,în cadrul unui concert dat în folosul săracilor din staţiune”.
Cu prilejul primei sale înfăţişări publice, în Chioşcul de Muzică al staţiunii, aflat în apropierea Cazinoului Regal, George Enescu a executat o fantezie după opera lui Gaetano Donizetti, ,,La Fille du Régiment” şi ,,Fantaisie brillante sur Faust” după Charles Gounod. Şi corespondentul menţionează: ,,Tânărul Enescu, numai de opt ani, mânuieşte vioara cu o dibăcie admirabil”. Despre vizita lui Enescu la Slănic-Moldova va scrie în cartea ,,Enescu” (1968), reputatul muzicolog Emanoil Ciomac, cel care a tradus opera ,,Oedip” a lui George Enescu, traducere despre care marele compozitor a declarat a fi singura valabilă şi care l-a mulţumit pe deplin. Principala şi cea mai reprezentativă creaţie a lui Enescu, pe care însuşi compozitorul a numit-o ,,opera vieţii” sale, rămâne ,,Oedip”, o parte din aceasta fiind compusă de Enescu la conacul soţiei sale, Maria Cantacuzino Rosetti din Tescani (jud. Bacău), într-un pavilion de vară înălţat pe o colină din pământ, chiar în mijlocul superbei păduri.” – SURSA

Valeriu Filimon (1931-2004) – profesor, poet şi publicist;
Valeriu Filimon s-a născut la Slănic-Moldova, ca fiu al unei profesoare şi al preotului Clement Filimon, el însuşi fiu de învăţători, cu seminarul teologic la Chişinău, apoi preot militar, preot la Gărzii regale şi paroh al Bisericii Mihai Vodă din Bucureşti, până la strămutarea acesteia.  Viitorul literat face şcoala primară în urbea natală (unde tatăl său ctitorise două biserici), apoi Liceul militar de la Chişinău şi Timişoara, iar de la desfiinţarea acestuia, 1947, face ultimele 3 clase la liceul Gh. Lazăr din Bucureşti. Va fi student la Şcoala de literatură, prima serie, coleg cu D. Micu, Dionisie Şincan, Al. Oprea, Aurel Rău, Aurel Covaci, Ilie Purcaru, Al. Andriţoiu şi alţii. Va continua la Filologie, 1952-1957, coleg de an cu Nichita Stănescu, Florenţa Albu, Matei Călinescu, Eugen Simion. Va rămâne asistent la catedra de Literatură universală, discipol al profesorulului Tudor Vianu. În 1966 face un lectorat la universitatea Carolingiană din Praga. Între 1971-1976 conduce un Curs de Poetică. Nemembru de partid, din motiv de dosar, are dificultăţi în a se înscrie la doctorat, pe care îl trece în 1974 cu tema Poetica imaginarului românesc. Între 1980-1984 ţine prelegeri la sala dalles; în 1982 preia Cenaclul George Bacovia, în 1990 înfiinţează Societatea Culturală Logos, sub patronajul Patriarhiei române. Semnează numeroase studii academice. SURSA

Petru Mircea Marin Cimponeriu (1937-1998) – actor, regizor, director al Casei de Cultură şi ulterior şi al Teatrului Popular de Comedie Slănic Moldova; director al publicaţiei ,,Curierul de Slănic”;
Petru Mircea Marin Cimponeriu (n.3 iulie 1937, Cluj Napoca – d.11 mai 1998, Slanic Moldova, casatorit cu Adriana Augustina Cimponeriu- metodist cultural si artista, verisoara primara cu poetul Nicolae Labis). Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, specializarea actorie-regie si al Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi, Marin Cimponeriu a fost cel care a pus bazele activitatii culturale in statiunea de la poalele Nemirei, prin infiintarea Casei de Cultura a orasului si a Teatrului Popular de Comedie Slanic Moldova, prima institutie de acest gen din tara (al caror director a fost pe rind, intre anii 1960-1978). In decursul anilor de activitate, a asigurat regia si scenografia a peste 70 de spectacole din cele mai diverse genuri (comedie, estrada, drama, spectacole de poezie si muzica), pentru cea mai mare parte dintre ele fiind si autorul textelor. A interpretat roluri principale in majoritatea spectacolelor, care au fost prezentate de remarcabila echipa a Casei de Cultura si a Teatrului Popular de Comedie, atit pe scena salii de spectacole din Slanic Moldova, cit si in cadrul unor reprezentatii organizate pe numeroase alte scene ale tarii. A fost dublu laureat al Festivalului National de Teatru „I.L.Caragiale”, și laureat al primei editii a Festivalului National al Umorului „Constantin Tanase”. A fost distins cu numeroase diplome, ordine si medalii, care au constituit – alaturi de aplauzele sutelor de mii de spectatori pe care i-a incintat de-a lungul anilor cu evolutiile sale pe scena – o recunoastere a eforturilor si loialitatii fata de actul artistic de calitate. Printre spectacolele de referinta, s-au numarat: „Doctor fara voie” de Moliere, „Alexandru Lapusneanu”- adaptare dupa nuvela istorica a lui C.Negruzzi, „Soacra cu trei nurori”- comedie muzicala adaptata dupa textele lui Ion Creanga, „Opinia publica” si „Sfintul Mitica Blajinu” de Aurel Baranga, „Izvorul tamaduirii”, „Alo, la telefon Slanicul!” (texte proprii), la care s-au adaugat multe alte spectacole umoristice si de estrada. Marin Cimponeriu, a fost si unul dintre initiatorii si organizatorii Festivalului Slanicului, manifestare folclorica devenita una traditionala, la care au participat anual ansambluri folclorice din toata tara. Intre 1978-1983, a fost director al Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, iar in subsidiar, s-a ocupat temporar, de organizarea programelor turistice pentru cei care isi petreceau sejurul la Slanic Moldova.  SURSA