Categorie: ARHIVA

Plata taxei de parcare prin SMS

Simplu.

Trimiteți un SMS la numărul scurt 7420 în care menționați codul aferent duratei de parcare și numărul de înmatriculare al mașinii:

275 NRMAȘINĂ (ex: 275 BC00ABC) pentru 1 ORĂ de parcare – cost 0.65€ + TVA
276 NRMAȘINĂ (ex: 276 BC00ABC) pentru 24 ORE de parcare – cost 2.00€ + TVA

După expedierea SMS-ului, utilizatorii primesc un mesaj care confirmă că parcarea a fost activată.

Ex: Ati parcat BC00ABC pt. 60 min Slănic Moldova. Plata expira la 10/03/2017 15:14. Cost 0.65EUR+TVA/SMS

IMPORTANT
• Lipsa SMS-ului de răspuns indică faptul că parcarea nu a fost plătită.
• Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare.

În plus, șoferii au la dispoziție aplicația mobilă gratuită TPARK, pentru Android, iOS și Windows Phone, prin intermediul căreia pot opera plata parcării prin SMS, fără a mai memora numerele scurte sau codurile aferente duratelor de parcare, în peste 25 de orașe din România.
Sistemul TPARK® de plată a parcării cu telefonul mobil este disponibil pentru utilizatorii rețelelor de telefonie DIGI, Orange, Telekom și Vodafone. SMS-ul este taxat suplimentar în rețeaua Orange cu 0,05€+TVA.
TPARK® funcționează deja cu succes în alte 25 de orașe din România.

Izvoarele minerale sunt şi ale tale!

 

afis-final-doneaza

text

 

ÎNSCRIEŢI numele in cartea istoriei:

Tu ce alegi?
Tu ce alegi?

donatie-1Asteptam detaliile donatorilor (nume, cnp, adresa) la adresa de email doneazaslanic@gmail.com pentru a putea inapoia documentele si certificatul.

VĂ MULŢUMIM!

Campania „Izvoarele sunt şi ale tale!”

donatie-2Stațiunea Slănic Moldova a fost dintotdeauna renumită pentru izvoarele minerale cu proprietăți binefăcătoare. După 1989 istoria acestor izvoare a fost extrem de zbuciumată. Ne dorim ca această prezentare să lămurească odată pentru totdeauna acestă istorie, CUM și DIN CE MOTIVE s-a ajuns la situația de față.
Sunt două componente esențiale în această istorie:
1. Izvoarele minerale au fost și sunt ale Statului Român, ele nu pot fi înstrăinate – pot fi date în exploatare pe baza unei licențe de exploatare – iar aici situația este în felul următor: această licență a fost deținută până în 4 martie 2016 de către SC Perla Moldovei SA, în momentul de față fiind anulată.

 2.Terenurile și aleile de acces aferente acestor izvoare, (care pot fi proprietate publică sau privată) la care ne referim în continuare.


Înainte de revoluție terenurile și căile de acces de la izvoare au fost deținute de I.B.C. – Intreprinderea Balneoclimaterică Slănic Moldova, care ulterior a devenit SC Perla Moldovei SA.
În toată această perioadă SC Perla Moldovei SA a devalizat și vândut patrimoniul fostei I.B.C. Slănic Moldova, care includea nu numai terenurile și căile de acces de la izvoare ci și numeroase vile, hoteluri, Clădirea Cazino, Complex Racoviță, Complexul Turistic Cerdac și alte terenuri situate „strategic”.
Tot în această perioadă SC Perla Moldovei SA a taxat agenții economici din Slănic Moldova pentru folosirea acestor ape binefăcătoare cu sume importante de bani.
In 2004 SC Perla Moldovei SA a donat Primăriei DOAR o parte din aleile de acces către izvoare NU și terenurile aferente izvoarelor, motivul fiind simplu: aleile trebuiau întreținute iar SC Perla Moldovei SA nu era interesată să cheltuiască. SC Perla Moldovei SA a păstrat în schimb terenurile aferente izvoarelor și o parte din căile de acces (Primăria se află în litigiu pentru calea de acces de la „Izvorul nr. 15” până la „Izvorul Sonda 2”).

izvoare-1

izvoare-2

izvoare-3In anul 2014 SC Perla Moldovei SA având datorii neachitate către SC Flora SRL, a fost executată de aceasta, care a preluat terenurile de la izvoare mai putin terenul de la „Izvorul Sonda 3”. Astfel din anul 2015 aceste terenuri se află în proprietatea SC Flora SRL.
Pe 16 mai 2016, lichidatorul judiciar curăța SC Perla Moldovei SRL – societate în faliment – de ultimele active, scoțând la licitație terenul aferent „Izvorul Sonda 3”  care s-a vândut către o persoană privată deoarece conducerea UAT din acea perioadă în frunte cu Andrei Șerban, nu a manifestat niciun interes pentru preluarea acestui teren, în condițiile în care SC Perla Moldovei SA prin firma lichidatoare a înștiințat Primăria Slănic Moldova de vânzarea acestui teren.

Imediat după această tranzacție, SC Flora SRL a primit din partea unei societăți private ofertă de cumpărare pentru alte terenuri de la izvoare, respectiv cele aferente „Izvorului 300 de scări”, „Sonda 2” și „Izvorul 3”, motiv pentru care Lichidatorul Instant Expert SPRL a organizat o licitație publică pentru vânzarea acestora pe data de 31.10.2016.

În urma unei analize a tuturor posibilităților, întrucât aceste terenuri au trecut la mai mulți proprietari, ultimul proprietar poate fi de bună credință, Consiliul Local al UAT Slănic Moldova a aprobat participarea la această licitație, cu unanimitate de voturi, de asemenea și începerea procedurii de răscumpărare la preț de evaluare a celorlalte terenuri rămase încă în proprietatea SC Flora SRL.
Primăria Slănic-Moldova a participat la această licitație, câștigând-o în fața altor licitatori, prețul final crescând prin licitări de la 54.000 RON la 79.000 RON.

Motivul începerii acestei campanii de strângerii de fonduri „ Izvoarele sunt și ale tale!” este pentru nu avem aceste fonduri și nu am reuși fără ajutorul oamenilor de bine. Nu ne putem permite să așteptăm rezolvarea situației haotice în care se află izvoarele minerale printr-o acțiune judiciară care ar putea dura și până la 10 – 15 ani, dar ne considerăm datori ca în paralel să demarăm și această acțiune pentru a trage la răspundere pe cei responsabili.

Slănic Moldova nu poate exista fără izvoarele minerale și nu poate aștepta sau risca decenii de procese și litigii care nu asigură că vom readuce izvoarele în proprietatea comunității. În momentul de față este cea mai rapidă și eficientă metodă pentru ca atât terenurile aferente izvoarelor cât și licența de exploatare să revină comunității, în așa fel încât izvoarele să curgă natural și în mod liber pentru toată lumea.

Cel mai ușor este să stai deoparte și să critici, dar în această situație este nevoie de implicare. Nimeni nu este obligat să doneze, dar cei care o vor face rămân în cartea istoriei și în conștiința comunității și a urmașilor noștri.

Nu avem voie să fim spectatori la ceea ce se întâmplă.

IMPLICĂ-TE ȘI TU!

campania-izvoarele

Tu ce alegi?
Tu ce alegi?

Pentru certificate şi documentele aferente vă rugăm sa ne scrieţi cu datele personale:Nume/cnp/adresă pe adresa de email: doneazaslanic@gmail.com

Ravasitul Oilor – Ferma Dacilor – Editia I – 21-23 octombrie 2016

În perioada 21 – 23 octombrie la Slănic Moldova, pe muntele Bolovanu (aproximativ 6 km de oraş), la Ferma „Stâna Dacilor” a avut loc prima ediţie a festivalului „Răvăşitul Oilor”. Pe parcursul celor trei zile au participat în jur de 1000 persoane, cei mai mulţi venind duminică în ultima zi a festivalului, din jurul localității Slănic Moldova: Târgu Ocna, Moinești, Comănești, Onești, Bacău, dar și de la distanțe mai mari: Buzău, Brașov, Sibiu, Argeș, Iaşi, Suceava, Galați, Tulcea, chiar şi din Republica Moldova, aflând despre eveniment de la agenții hotelieri unde erau cazați, din presa scrisă sau din mediul online.

Oieri, producători de produse specifice oieritului, invitaţi, turişti, vizitatori s-au bucurat împreună de priveliştile de basm, de aerul curat şi de apetisantele gustări şi preparate culinare. Majoritatea celor intervievaţi au fost mulţumiţi de ce au găsit la faţa locului, drumul forestier nemaifiind considerat o piedică între cotidian şi acest colţ de rai. Mulţi din cei prezenţi au participat la ”Răvășitul oilor” și în alte părți ale țării. Printre ei s-au numărat și foști posesori de animale, îndrăgostiți de această veche îndeletnicire.

Pentru ca sărbătoarea să fie deplină organizatorii au invitat diverși artiști care au făcut ca acordurile muzicii populare tradiționale să umple inimile de bucurie și să îndemne la joc și voie bună, o demonstraţie live de sculptură cu drujba, foc de tabără. Invitatul special al evenimentului, actorul Cornel Palade, bun prieten al familiei Ciurlică, gazdele festivalului, în stilul caracteristic a oferit momente muzicale şi umoristice gustate din plin de cei prezenţi.

„Slănic Moldova a avut întotdeauna evenimente mai multe sau mai puține, în principal dedicate turiștilor și vizitatorilor. De data aceasta ne-am gândit să organizăm un eveniment dedicat comunității noastre , din respect pentru fermieri și producătorii noștri locali, pentru că Slănic Moldova pe lângă resursele naturale: apele minerale, aerul pur, lipsit de praf si particule ce pot provoca alergii, bogat în aerosoli si ioni negativi, microclimatul prietenos care îl avem, are și resurse provenite din agronomie.Tradițional, la Slănic Moldova am avut fermieri, am avut oieri, am avut văcari, am avut cultivatori din diferite domenii și ne dorim să repetăm în fiecare an această acțiune, ocazie cu care musafirii noștri, invitații, vizitatorii, turiștii, să guste și să cumpere bineînțeles, să consume produse locale, produse din mediul nostru sănătos în care locuim și creștem.

Pe lângă acest lucru ne-am dorit să promovăm  valorile noastre culturale, portul nostru tradițional, muzica și dansul nostru, pentru că ele există, chiar dacă, istoric vorbind, nu suntem de foarte mult timp pe aceste meleaguri, aproximativ de 200 de ani. Cred că aceste lucruri se vor dezvolta foarte mult și vom reuși ca peste ani să creștem evenimentul și să atragem cât mai mulți turiști.”

Primar: Gheorghe Baciu

„Răvășitul oilor” este o tradiție specific românească de munte, drept pentru care ne-am dorit să facem o  sărbătoare, un eveniment, prin care să aducem un omagiu uneia dintre cele mai importante activități ale localnicilor și în special respectul și prețuirea muncii acestora pentru strămoșeasca tradiție de creștere a animalelor.

Acest eveniment marchează sfârșitul anului pastoral. E perioada în care turmele de oi coboară din munți și sunt împărțite proprietarilor.

Cei prezenți la această manifestare au avea ocazia să se relaxeze și să se distreze în acest colț de rai la Ferma „Stâna Dacilor”, în mijlocul naturii. Ei pot admira animalele și consuma după plac produsele alimentare specifice oieritului:  pastramă de oaie, bulz ciobănesc, caș, telemea, toate stropite cu vin din belșug.”

Liana Ciurlică – gazda evenimentului

Artişti şi Ansambluri folclorice prezente:

„Hora Comăneștiului”, „Gospodarii de pe Valea Asăului”, Geta Postolache, Silvia Ene, Iuliana Covaci și „Formația Live” .

Pentru alte imagini si video accesaţi pagina oficială de facebook a Primăriei Slănic Moldova: https://www.facebook.com/PrimariaSM/

EnglishFrançaisDeutschMagyarItalianoPortuguêsRomânăРусскийEspañol